Cât ne COSTĂ deputații? Pe lângă salariile GENEROASE, primesc și indemnizații pentru tot felul de lucruri: Unii ridică și 20 de mii de lei pe lună
17064
Capital Market Cetățenii R. Moldova au cheltuit, în anul trecut, aproape 18 milioane de lei pentru salariile și tot felul de indemnizații și compensații plătite celor 101 deputați.
Unii aleși au ridicat, pe parcursul anului 2016, și câte peste 20 de mii de lei pe lună, iar suma indemnizațiilor acordate unor deputați a fost chiar egală cu cea a salariilor acestora.
Ziarul NAȚIONAL a contabilizat veniturile din salariile și indemnizațiile de la Parlament obținute de deputați pe parcursul anului trecut și indicate în declarațiile pe avere pentru anul 2016.
Astfel, deputații au fost salarizați din bugetul de stat cu peste 14,794 de milioane de lei și au primit indemnizații, compensații și diurne de încă aproape trei milioane de lei. Sumele nu includ veniturile a cinci deputați ale căror declarații de avere nu au fost încă publicate pe pagina Autorității Naționale de Integritate.
Compensații pentru chirie, mașină și tratament
Potrivit unei hotărâri a Biroului Permanent al Parlamentului de la începutul anului 2015, compensații primesc deputații care sunt din teritoriu, nu locuiesc în Casa Parlamentului, dar închiriază un spațiu locativ în capitală. Suma acordată acestora diferă în funcție de componența familiei. Totodată, deputații care nu doresc să beneficieze de serviciile Parcului auto al Parlamentului primesc pe lună câte 5 000 de lei.
Aceeași hotărâre mai prevede, printre altele, că fiecare deputat primește 50 de lei pentru participarea la o ședință de plen, iar când pleacă în concediu, unui ales i se mai alocă un salariu de funcție și pentru tratament.
Indemnizații de peste 100 de mii de lei anual
Declarațiile de avere pentru anul trecut ale deputaților arată că mai mult de jumătate dintre ai au primit indemnizații de aproape 70 de mii de lei, iar unii au avut chiar salarii egale cu suma indemnizațiilor primite. De exemplu, deputatul democrat Ion Balan a primit în 2016 un salariu de 113 401 de lei, dar a ridicat și o indemnizație de la Parlament în sumă de 106 435 de lei. Iar liberalul Valerian Bejan a adăugat la salariul de 110 551 de lei și compensații achitate de Legislativ în sumă de 91 469 de lei.
Neafiliatul Vladimir Cernat bate, însă, recordul – a primit o indemnizație de 106 656 de lei în plus la salariul de peste 150 de mii de lei, ceea ce înseamnă că acesta a încasat peste 21 380 de lei pe lună în 2016 de la Parlament.
Și socialistul Alexandr Nesterovschi se numără printre deputații care ridică cei mai mulți bani din Parlament – 234 397 de lei în 2016 din salariu și indemnizații, adică peste 19 500 de lei pe lună. Cu venituri din salariu și indemnizații de peste 19 200 de lei pe lună se poate lăuda și liberal-democratul Iurie Țap, care mai primește și o pensie generoasă de peste 8 000 de lei pe lună.
Socialistul Oleg Savva, pe care nu-l prea auzim în Parlament, a încasat în 2016 peste 228,5 mii de lei, adică peste 19 mii de lei pe lună din salariu și indemnizații.
Deputatul Valeriu Ghilețchi a pus în buzunar pe parcursul anului trecut peste 18 200 de lei pe lună, iar democratul Sergiu Sârbu – peste 17 990 de lei.
Radvan, plătită mai bine decât spicherul Candu
Departe nu sunt nici socialista Marina Radvan care a încasat de la Parlament pe parcursul anului trecut aproape 216 mii de lei sau câte aproape 18 mii de lei pe lună, dar nici liberala Alina Zotea – venituri de peste 17,6 mii de lei lunar în 2016 de la Parlament.
Pentru comparație, spicherul Andrian Candu a fost salarizat în 2016 cu 139 746 de lei și a primit diurne în valoare de 16 380 de lei, adică puțin peste 13 mii de lei lunar. În schimb, Candu a avut venituri de peste 11,5 milioane de lei din cele 10% pe care le deține la „Prime Management” SRL.
Menționăm că bugetul total al Parlamentului pentru anul 2016 a depășit suma de 115 milioane de lei, iar în 2017 întreținerea deputaților ne va costa cu aproape 10% mai scump.
13.02.2026
20:30
559
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
622
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1025
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1140
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1083
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1636
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1159
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1460
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2615
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
03.02.2026
18:29
2575
Maia Sandu, întrevedere istorică la Chișinău cu șefii parlamentelor baltice: modelul Estoniei, Letoniei și Lituaniei arată avantajele integrării europene pentru Moldova
14.02.2026
06:46
75
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
225
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
511
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
642
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
494
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
498
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
551
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
567
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
612
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
516
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
613
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
564
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
541
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
513
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
575
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
555
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
551
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
484
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
533
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
606
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
591
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
706
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
733
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
747
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
609
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














