03:26:49 29.03.2024
Stiri

Cât de INOFENSIV este peștele din mări și oceane importat în R. Moldova? Oficial ANSA anunță care sunt speciile de pești afectate cel mai des de PARAZIȚI

Social 11.01.2017 16:09 Vizualizări2654 Autor: Ziarul National
Cât de INOFENSIV este peștele din mări și oceane importat în R. Moldova? Oficial ANSA anunță care sunt speciile de pești afectate cel mai des de PARAZIȚI
Poză simbol


În R. Moldova a fost importată, pe parcursul anului trecut, o cantitate de 20 de mii de tone de pește din diverse țări, iar din cauza faptului că acesta ajunge la noi înghețat, autoritățile întâmpină dificultăți la verificarea calității și inofensivității peștelui din mări și oceane.

Pericolul ca peștele din mări și oceane să fie afectat de paraziți persistă la nivel mondial, iar cele mai frecvent afectate specii de peşti sunt Macroul, Heringul, Hecul şi Merlanul albastru.

Șeful adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Toma, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că nicio zonă de pescuit, cu excepţia crescătoriilor de peşte, nu poate fi considerată liberă de larve parazitare, riscul persistând la nivel mondial.

Potrivit lui Toma, peştele de mări şi oceane importat în R. Moldova este afectat de nematode din familia Anisakidae, localizate în special în cavitatea abdominală şi uneori incapsulate în masa musculară, cele mai frecvent afectate fiind specii de peşte precum Macroul, Heringul, Hecul şi Merlanul albastru.

Omul se poate îmbolnăvi dacă peștele pe care îl consumă este crud sau nu e preparat suficient la temperaturi înalte. De obicei, omul se poate alege în asemenea cazuri cu manifestări alergice cutanate sau articulare, dereglări gastrointestinale etc.

Totuși, specialiștii afirmă că, în cazul peştelui congelat, riscul privind unele consecinţe asupra sănătăţii consumatorului sunt excluse din start, deoarece o temperatură de minus 20 de grade Celsius timp de 24 ore inactivează larvele acestor paraziţi.

Specialiștii recomandă populației să prepare peștele la temperaturi înalte înainte de a-l consuma, pentru a distruge larvele parazitare. Metodele care asigură distrugerea paraziţilor sunt fie congelarea la minus 20 de grade Celsius pentru o perioadă de cel puţin 24 de ore a peștelui, fie tratamentul termic la o temperatură de gătire pentru peşte de 60 de grade Celsius.

ANSA mai anunță că în R. Moldova sunt autorizate şi supravegheate sanitar-veterinar 395 de gospodării piscicole care sunt supuse investigaţiilor de laborator. Sporadic, și aici au fost înregistrate cazuri de parazitoze care, însă, nu sunt periculoase pentru om, fiindcă paraziţii sau fost localizaţi în bronhii şi sub solzi, uneori în cavitatea abdominală.

Potrivit directorului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Gheorghe Gaberi, pentru a spori gradul de inofensivitate al produselor importate, instituția pe care o conduce a emis mai multe ordine cu privire la controlul sanitar-veterinar și, dacă până acum se verifica fiecare al treilea lot de marfă, din acest an va fi verificat fiecare lot importat.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md