12:50:04 29.03.2024
Stiri

Candu îl CONTRAZICE pe Siegfried Mureşan, care spune că guvernarea ar limita accesul opoziție la presă și că ar fi persecutați doar aleșii locali din opoziție. Ce diagrame a prezentat spicherul

Politică 04.04.2018 16:04 Vizualizări1909 Autor: Ziarul National
Candu îl CONTRAZICE pe Siegfried Mureşan, care spune că guvernarea ar limita accesul opoziție la presă și că ar fi persecutați doar aleșii locali din opoziție. Ce diagrame a prezentat spicherul parlament.md


Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a avut astăzi o întrevedere cu delegația europarlamentarilor din Comisia pentru Afaceri Externe și Comisia pentru Bugete din Parlamentul European, l-a contrazis pe europarlamentarul Siegfried Mureşan, care a spus că guvernarea ar limita accesul opoziției la sursele media și că sunt persecutați de organele de drept doar aleșii locali din opoziție. În acest sens, Andrian Candu a prezentat în cadrul întâlnirii mai multe diagrame.

„Unii vorbesc, dar noi acționăm și transformăm aspirația de integrare europeană în proiect de succes. Nu ne plângem și nu criticăm UE. Precondițiile sunt importante și necesare pentru o bună organizare a lucrurilor și a unor rezultate de succes. Respectiv, deciziile pe care le luăm nu sunt din seria îmi place – nu-mi place. Sunt decizii asumate în funcție de ce are nevoie țara și ce așteaptă oamenii”, a spus Andrian Candu, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului.

Președintele Parlamentului a făcut o prezentare a acțiunilor întreprinse de autorități pentru implementarea angajamentelor asumate față de UE și propriii cetățeni. În particular, Andrian Candu a vorbit despre reformele structurale, reforma justiției, stabilizarea sectorului financiar bancar, creșterea economică și a exporturilor în UE, reducerea birocrației, cooperarea cu autonomia Găgăuzia, îmbunătățirea legislației media, integritate și lupta cu corupția.

De asemenea, în cadrul întrevederii Candu a respins unele afirmații făcute de europarlamentarul Mureșan, care a spus că politicienii din opoziție nu au acces la sursele media.

Conforma datelor prezentate de spicher, cele mai multe apariții în presă le are liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, cu 10 apariții, urmat de președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, cu 7 apariții.

În acest top Candu și premierul Pavel Filip se clasează pe locul trei, cu 6 aparții. Cei doi sunt urmați de liderul fracțiunii PD în Parlament, Marian Lupu, cu 3 apariții.

De asemenea, Andrian Candu a adus argumente că nu doar aleșii locali din partea partidelor de opoziție sunt anchetați de organele de drept. Potrivit diagramei, lideri la acest capitol sunt primarii liberal-democrați – 23, urmați de cei ai PD – 20. În top se află și primarii de la PL – 17, PPEM – 8, PCRM – 6, Partidul Nostru – 5, PSRM – 3. De asemenea, anchetați sunt și 68 de aleși locali neafiliați politic.

Menționăm că delegația Parlamentului European efectuează o vizită în R. Moldova în perioada 2-6 aprilie 2018, pentru a evalua nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE și a monitoriza eficiența utilizării sprijinului financiar din partea UE. Despre rezultatele misiunii de documentare în R. Moldova eurodeputații vor raporta în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe și Comisiei pentru Bugete. Delegația Comisiei pentru Afaceri Externe este condusă de Laima Liucija Andrikienė, iar cea a Comisiei pentru Bugete – de Siegfried Mureşan.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md