Voronin vrea să SCAPE de Petrenco și Muntean. A propus EXCLUDEREA acestora
6411
Iurie Muntean - să fie demis din funcția de secretar general al Partidului Comuniștilor, iar Grigore Petrenco - să fie exclus din Biroul executiv al PCRM! Asta a cerut, ieri-seară, președintele PCRM, Vladimir Voronin, la ședința Executivului politic al partidului care a avut loc la sediul PCRM.
Potrivit unor surse din cadrul PCRM, cei adunați la ședință au început să discute aprins la tema situației din Găgăuzia. La un moment dat, Voronin s-a luat la ceartă cu cei doi, care optau pentru măsuri radicale, și a făcut propunerea ca Petrenco și Muntean să fie excluși din organele de conducere a PCRM. Mai mult, Voronin le-a cerut celor doi să scrie cerere de ieșire din partid, pe motiv de „trădare”.
Propunerea lui Vladimir Voronin nu a fost însă susținută, pe motiv că, pentru a lua asemenea decizii, este necesară convocarea ședinței plenare a PCRM.
Solicitați de Ziarul NAȚIONAL să spună ce s-a întâmplat la ședința de ieri de la sediul partidului, Grigore Petrenco a ascultat întrebarea și ne-a rugat să revenim mai târziu, fără să ne răspundă în vreun fel, iar Muntean nu a ridicat receptorul.
Sursele din anturajul comuniștilor ne-au mai spus că anunțul lui Mark Tkaciuk de a pleca din Parlament nu a fost discutat ieri, întrucât acesta nu a fost prezent la ședință.
02.10.2025
11:58
3349
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
29.08.2025
11:26
3114
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4494
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
29.07.2025
13:56
14588
Se DESTRAMĂ „marele bloc” anunțat de Dodon? Voronin NU s-a alăturat lui Tarlev, Vlah și Dodon
28.08.2024
17:30
2658
Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor” s-a DESTRĂMAT? Voronin, ATAC la adresa partenerului său: „Dodon nu știe cine este. El are interesele sale persoanele și e acolo unde pentru el este „lafa”, unde e bine”
13.04.2023
16:17
3058
Voronin, pus la RESPECT de Lilian Carp, după ce a propus o lege a LUSTRAȚIEI. ZECE „păcate” ale comunistului: „Voronin este tatăl corupției și corupților din R. Moldova. Un DINOZAUR și un specimen, care nu trebuia să se afle la putere”
06.10.2022
18:39
7954
Ruptură DEFINITIVĂ în Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor”. Dodon, ABANDONAT în cel mai greu moment și de Voronin: „Dragostea de putere și bani l-a transformat pe Dodon într-o PROSTITUATĂ politică. KULIOACELE au devenit o obișnuință pentru el”
29.07.2022
11:10
7571
Spirite ÎNCINSE în Parlamentul R. Moldova, după ce Voronin și Batrîncea au refuzat să condamne RĂZBOIUL început de Putin în Ucraina. Grosu l-a numit pe comunist „TATĂL MAFIEI”: „Asta e tot de a rămas din acest pretins GENERAL”
13.07.2022
11:55
4147
Voronin se gândește să RENUNȚE la mandatul de DEPUTAT: „Ce fac eu aici, cu ce ocazie, ce contribuție am eu în acest fotoliu de parlamentar?” Ce îl nemulțumește pe comunistul de 81 de ani
26.05.2022
14:02
6409
VIDEO // Cu capul PLECAT, Voronin i-a luat apărarea lui Dodon, cel pe care nu-l recunoștea în calitate de PREȘEDINTE. Anterior, comunistul le reproșa procurorilor că ar fi IDIOȚI în privința „kuliokului”:„Trebuiau să transmită banii în fața...”
13.02.2026
10:25
35
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
58
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
249
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
286
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
369
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
334
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
363
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
409
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
363
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
418
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
389
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
312
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
443
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
530
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
548
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
516
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
546
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
533
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
478
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
503
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
545
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
623
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
618
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
12.02.2026
19:39
571
Orban cere UE să oprească finanțarea Ucrainei și să direcționeze banii către economia europeană
12.02.2026
17:49
611
Şeful pentru politici al Pentagonului cere o NATO bazată pe parteneriat, pe fondul retragerii treptate a trupelor americane din Europa
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














