BNM susține că firmele din „grupul Șor” au fost atacate în judecată pentru recuperarea a peste 15 miliarde de lei încă în 2015: „Patru hotărâri DEFINITIVE”
2864
Banca Națională a Moldovei (BNM) respinge acuzațiile potrivit cărora în viitorul aproiat ar expira termenele de prescripție pentru depunerea cererilor în judecată de recuperare a creditelor luate din cele trei bănci împlicate în jaful bancar, ceea ce l-ar putea absolvi pe primarul condamnat de Orhei să întoarcă miliardele sustrase.
BNM precizează, într-un comunicat de presă, că încă în anul 2015 au fost înaintate acțiuni civile în privința unor companii din „grupul Șor”.
„În urmă cu doi ani, BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. a depus cereri de chemare în judecată a societăților comerciale SRL „CARITAS GROUP”, „VOXIMAR-COM” SRL. Potrivit informației prezentate de BC „BANCA SOCIALĂ ” S.A. în proces de lichidare, aceasta deja dispune de patru hotărâri judecătorești definitive cu privire la încasarea de la SRL „CARITAS GROUP” și alte trei societăți comerciale, incluse în grupul cunoscut de public drept „Grupul Șor”, a datoriei în valoare totală de peste 12 miliarde de lei. Acțiunea civilă împotriva „VOXIMAR-COM” SRL în valoare de circa 3 miliarde lei se află pe rol în instanța de apel”, dă asigurări BNM.
CITIȚI și Raportul de progres al investigației Kroll: „ Dovezi clare cu privire la implicarea crucială a lui Ilan Șor” în fraudele bancare
Banca centrală reamintește că lichidatorii celor trei bănci implicate în așa-zisul „furt al miliardului” au inițiat peste 160 de procese de judecată pentru recuperarea prejudiciilor.
„BNM menționează că lichidatorul unei bănci are atribuţii depline de a conduce, a gestiona şi a controla banca şi de a lua orice măsuri în vederea lichidării ei eficiente, inclusiv dreptul de a colecta datoriile faţă de bancă şi de a intenta acţiuni în instanţele de judecată. Totodată, ținând cont de atribuția BNM de supraveghere a procesului de lichidare a băncilor, BNM a solicitat lichidatorilor să întreprindă toate acțiunile necesare în vederea recuperării prejudiciilor cauzate celor trei bănci și monitorizează activitatea lichidatorilor, inclusiv prin examinarea rapoartelor periodice prezentate de către aceștia”, cităm din același comunicat.
Menționăm că, până acum, de la cele treui instituții bancare au fost recuperate abia 847,660 de milioane de lei.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















