11:39:38 29.03.2024
Stiri

Biletul de adio lăsat în urmă de un SUPERSTAR care s-a sinucis

Monden 20.12.2017 19:30 Vizualizări2529 Autor: Ziarul National
Biletul de adio lăsat în urmă de un SUPERSTAR care s-a sinucis sursa: google.ro


Kim Jong-hyun, liderul unei trupe de pop sud-coreean Shineea, s-a sinucis luni, şi a lăsat un bilet de adio în care spune că este „devastat şi cuprins de depresie”, scrie AFP, citat de News.ro.

Kim Jong-Hyun, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit luni într-o cameră de hotel din sudul capitalei Seul, a transmis Poliţia.

O brichetă ardea pe o tigaie - o metodă comună pentru sinucidere în Coreea de Sud, o societate ultracompetitivă, cu cea mai mare rată de sinucidere din lume.

Prietenul apropiat al lui Kim, muziciana Nain9, a publicat pe Instagram biletul de sinucidere, spunând că a rugat-o să publice mesajul în caz că moare.

„Sunt devastat. Depresia m-a măcinat încet şi în final m-a cuprins în totalitate”, a spus el, adăugând că nu a putut să mai lupte. „Am fost atât de singur. E greu să pun capăt. Am trăit până acum din cauza acestei dificultăţi”, a continuat Kim. „Vă rog să-mi spuneţi că am făcut o treabă bună”, a implorat, încheind nota: „Ai muncit din greu. Ai trecut prin multe. La revedere”.

Agenţia de presă Yonhap a scris că serviciul de urgenţă a fost alertat luni de sora cântăreţului şi că acesta a fost declarat mort la spital.

Supranumit Jonghyun, el a cunoscut succesul alături de ceilalţi patru membri ai grupului K-pop în 2008. A fost unul dintre compozitorii şi producător al trupei, iar în 2015 a debutat solo.

În plus, Kim Jong-hyun a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce şi-a exprimat opiniile legat de politica guvernului privind educaţia şi susţinerea drepturilor comunităţii LGBT.

Grupul dance-pop Shinee a avut succes şi în afara Coreei de Sud. Trupa a lansat câteva albume şi în limba japoneză şi a vândut 55.000 de bilete pentru un concert pe care l-a susţinut la Tokyo Dome.

În Marea Britanie, site-ul Odeon s-a blocat după un minut de la punerea în vânzare a biletelor pentru apariţia lor la Korean Film Festival 2011 din Londra, iar coreenii au susţinut primul concert în America de Nord anul acesta.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md