22:52:49 28.03.2024
Stiri

BACALAUREAT // Ce s-a căutat pe DEX online în timpul simulărilor la Română şi ce şmecherie a făcut platforma

Știri 15.03.2017 08:30 Vizualizări2813 Autor: Ziarul National


BACALAUREAT // Ce s-a căutat pe DEX online în timpul simulărilor la Română şi ce şmecherie a făcut platforma Sursa: ziare.com

Cele mai căutate cuvinte în DEX online, luni, înaintea şi în timpul simulărilor evaluării naţionale din România şi Bacalaureatului susţinute de elevii claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a au fost „pretutindeni/pretutindeni”, „a zări/zărit”.

Observând încă de anul trecut că cele mai căutate cuvinte au legătură cu subiectele de la simulări, platforma a înlocuit definiţiile.

„Anul trecut, am observat că lumea a căutat frenetic pe dexonline răspunsuri la o întrebare din examenul de simulare pentru examenele naţionale de la clasa a VIII-a. În mod curios, căutările au venit în timpul examenului, iar câteva chiar înainte de începerea lui.

Lăsăm la o parte stupizenia unor oameni de a trişa la un examen de antrenament. Anul trecut am observat tardiv autofurarea căciulii, dar anul acesta am apucat să ne organizăm niţel”, şi-au explicat decizia administratorii dexonline.blogspot.ro.

Prin urmare, administratorii site-ului au înlocuit definiţiile. Astfel, explicaţia pentru „pretutindenea, pretutindeni” a fost „pururi”, iar la „a zări, zărit” explicaţia era „a zori, zorit”, explicaţii fără legătură cu înţelesul corect al termenilor.



„Am dedus aceste cuvinte înainte să apucăm să vedem subiectele, urmărind pur şi simplu lista cu cele mai căutate cuvinte, în care acestea se detaşau clar. Iar statisticile confirmă că nu ne-am pregătit degeaba. Pentru pretutindeni/ pretutindenea şi a zări/ zărit, căutările au fost distribuite astfel:

- de la 8:00 la 8.59 au fost 9 căutări
- de la 9.00 la 9.59 au fost 143 de căutări
- de la 10.00 la 10.59 au fost 171 căutări
- de la 11.00 la 11.59 au fost 989 căutări”, spun administratorii DEX online.

În mod interesant, în topul căutărilor a mai fost un termen, „felonie”. Înainte de ora 9.00 dimineaţa administratorii platformei au observat o creştere a interesului pentru acest cuvânt, care a avut 35 de căutări.

„Am presupus că este şi el parte din subiecte, aşa că i-am «deturnat» şi lui definiţiile. Între 9.00 şi 12.00, cuvântul a mai adunat 335 de căutări”, mai spun administratorii site-ului.

În acest caz, definiţia a fost schimbată astfel încât termenul să pară sinonim cu „aroganţă”, „fală”, „fudulie”.



Însă s-a dovedit că aceste căutări nu aveau legătură cu probele susţinute luni, ci cu un text publicat de Andrei Pleşu pe blogul său, luni dimineaţă. În postare se regăsea acest termen. „Nefericită coincidenţă”, notează sursa citată.

Rămâne de văzut în câte lucrări se vor regăsi explicaţiile eronate postate intenţionat pe DEX luni.

Amintim că peste 450.000 de elevii ai claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a au început, luni, simularea Evaluării Naţionale, respectiv a Bacalaureatului, cu proba scrisă la limba şi literatură română.

Sursa: ziare.com


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md