SKATEPARK // Autoritățile din Chișinău intenționează să construiască un complex sportiv într-un parc din Chișinău, până la sfârșitul anului
Primăria Chișinău își propune să construiască, până la finele acestui an, un skatepark și un complex sportiv cu mai multe terenuri în parcul „Valea Trandafirilor”, în preajma Spitalului nr. 1.
Consilierul municipal Adrian Culai, cel care a prezentat proiectul în ședința de astăzi de la Primăria Chișinău, a declarat că în ultimii ani s-a investit numai în „Valea Morilor”, celelalte parcuri fiind ignorate.
Potrivit aceluiași consilier, drept sursă de inspirație au servit asemenea proiecte existente în orașele Constanța, Cluj și București din România.
Adrian Culai nu a anunțat cât va costa construcția acestui complex, dar a spus că toate cheltuielile ar urma să fie suportate de bugetul municipal și a solicitat sprijinul autorităților executive ale Primăriei Chișinău.
Un practicat al skateboardingului, prezent la aceeași ședință, a declarat că această comunitate de sportivi numără deja 8 000 de persoane, iar din anul 2020 acest sport va deveni unul olimpic și de aceea este necesar un spațiu special amenajat pentru practicarea acestuia.
Primarul interimar al capitalei, Silvia Radu, i-a rugat pe inițiatorii proiectului să caute și surse financiare externe pentru implementare, fiindcă municipalitatea are și alte probleme.
Menționăm că, în ultimul an, în R. Moldova a pornit o „competiție” privind construcția terenurilor sportive, după ce președintele Igor Dodon a anunțat că va inaugura 300 de astfel de terenuri pe tot teritoriul republicii. Săptămâna trecută, și democrații au anunțat construcția „Arenei Chișinău” la Stăuceni, o sală polivalentă care ar putea găzdui și competiții internaționale.
VIDEO // „Libertate, PACE, prosperitate – EUROPA ești tu!”: Delegația UE a pregătit un amplu PROGRAM pentru marcarea Zilei Europei 2024. La Chișinău urmează să ajungă și comisarul european Johannes Hahn
AUDIERI // Fenomenul de „FEMICID” ar putea fi reglementat juridic în R. Moldova, după uciderea tinerei de la Orhei: „Ana-Maria a murit doar pentru că era femeie”. 45 de femei din R. Moldova și-au pierdut viața în ultimii doi ani din cauza violenței
VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria victimelor foametei organizate de regimul sovietic în Basarabia: Deputații comuniști Constantin Starîș, Oleg Reidman, Inga Sibova și Diana Caraman au sfidat acțiunea de comemorare