00:29:29 26.04.2024
Stiri

Au DIVORŢAT, după ce l-a prins cu soţia fratelui său! Vestea verii în showbiz

Monden 15.08.2017 18:30 Vizualizări4572 Autor: Ziarul National
 Au DIVORŢAT, după ce l-a prins cu soţia fratelui său! Vestea verii în showbiz Digisport


Ryan Giggs şi Stacey Giggs au divorţat, după ce astăzi un tribunal din Londra a dat sentinţa. Lucrurile rămân totuşi complicate, urmând ca un alt proces să stabilească modul în care va fi împărţită averea.

Infidelităţile fostului jucător emblematic al lui United au fost de notorietate, presa engleză alocând spaţii largi în ultimii ani subiectelor cu galezul în prim plan. Fără doar şi poate, cea mai mediatizată relaţie avută de Giggs a fost cea cu soţia fratelui său. Timp de 8 ani, fostul mijlocaş stânga a avut o aventură cu Natasha Lever, fără ca soţia sa sau fratele său să bănuiască.

Într-un final, idila a fost demascată, iar Stacey Giggs nu a mai suportat: a intentat divorţ. Azi, după 10 ani de mariaj, un tribunal din capitala Angliei s-a pronunţat în favoarea ruperii contractului care îi lega pe cei doi.

Chiar dacă divorţul a fost proclamat, lucrurile sunt departe de a se încheia. Asta pentru că procesul nu a stabilit modul în care va fi împărţită averea. Una deloc de neglijat, fostul mare fotbalist adunând cel puţin 40 de milioane de lire, notează presa engleză. Avocaţii celor doi foşti soţi se vor pune la masa negocierilor, însă se preconizează deja că nu se va ajunge la o soluţie de compromis prea uşor. Cel mai probabil, în cele din urmă un judecător va trebui să decidă cum vor fi împărţiti banii şi bunurile.

Stacey (foto dreapta) a fost distrusă în momentul în care a aflat că soţul său a înşelat-o cu Natasha Lever, soţia fratelui jucătorului. Dacă peste alte escapade a putut să treacă, aceasta a fost picătura care a umplut paharul.

Sursa: digisport.ro


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md