12:35:15 20.04.2024
Stiri

„Anim’est - 2016” aduce la Chișinău „o droaie de pisici”. Ce SURPRIZE au pregătit organizatorii

Social 26.09.2016 16:00 Vizualizări1262 Autor: Ziarul National
„Anim’est - 2016” aduce la Chișinău „o droaie de pisici”. Ce SURPRIZE au pregătit organizatorii


În perioada 27-30 octombrie, la Cinematograful Odeon din Chișinău va avea loc cea de-a șasea ediție a Festivalul Internațional de Animație „Anim’est”. În cea de-a șasea ediție a festivalului, pisicile, cele care domină Internetul, eterul și casele, vor domina și programul „Anim’est 2016”, în toate secțiunile - de la animațiile pentru copii, până la cele destinate exclusiv adulților, se arată într-un comunicat de presă remis de organizatori.

De altfel, veți putea încheia luna octombrie cu lungmetraje create fie acum 50 de ani, fie cu unele foarte recente. „Parisul Vesel”, regizat de Abe Levitow, în 1962, spune istoria unui motan cu o înaltă şcoală a vieţii şi un farmec personal incontestabil. Acesta trăieşte fericit în peisajul rural francez alături de aleasa inimii sale. Toate bune şi frumoase, până în momentul când pisica decide să-şi împlinească un vis mai vechi – să experimenteze luxul parizian.

Un alt film din seria „oldies, but goldies”, care va fi rulat în cea de-a șase ediție Anim’est, este „Pisicile aristocrate”, o producție de Walt Disney (r. Wolfgang Reitherman, 1970). De această dată, acțiunea are loc în inima Parisului, unde o milionară excentrică, dar foarte bună la suflet, le lasă moștenire întreaga sa avere Ducesei, pisica ei din înalta societate, și celor trei pisoiași ai acesteia. Urmează tot soiul de aventuri și multe hohote de râs, căci lacomul ei majordom pune la cale supremul plan de răpire pisicească. Singurii care mai pot salva situația sunt neînfricatul motan vagabond, Thomas O'Malley, și trupa lui de pisici iubitoare de jazz.

Rămânem în Franţa, însă revenim în perioada contemporană, cu „O pisică la Paris”, lungmetrajul lui Jean-Loup Felicioli și Alain Gagnol nominalizat la Oscar în 2012. În acest lungmetraj aflăm povestea lui Dino,un motan ce duce o viață dublă. În timpul zilei, el locuiește cu Zoe, o fetiță a cărei mamă, Jeanne, este polițistă. Noaptea, Dino lucrează cu Nico, un hoț cu o inimă mare.

„Anim’est” aduce la Chișinău și o selecție specială de scurtmetraje cu Motanul Felix, produse în epoca filmului mut (1923-1930). Scurtmetrajele cu celebra pisică neagră antropomorfă, desenată de Otto Messmer, revin restaurate după mult timp pe marele ecran și vor fi acompaniate de o coloană sonoră compusă special pentru această selecție.

Tot pentru copii, „Anim’est” a pregătit lungmetrajul „Pim & Pom” (r. Gioia Smid, 2014), despre prietenia dintre impulsivul și aventurosul Pim și prudentul Pom e pusă la încercare atunci când au de găsit drumul spre casă. Programul din acest an va include și două seturi de scurtmetraje cu pisici, toate sunt filme de autor.

Cea de-a șasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie „Anim'est ”va avea loc în perioada 27-30 octombrie2016 a Cinematograful Odeon. Biletele vor putea fi achiziționate în curând pe site-ul www.iticket.md și vor fi disponibile, de asemenea, în cinematograf, pe tot parcursul festivalului.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociaţiile Este’n'est şi ALTFilm, cu sprijinul Centrului Naţional la Cinematografiei din România, Departamentului pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român și al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md