Alianța pentru CENTENAR vrea să scrie din nou ISTORIE la Alba Iulia: Acțiunea anunțată pentru 1 iulie
Oameni de toate vârstele din 1 000 de localităţi din România şi Basarabia vor parcurge peste 1 000 de kilometri pentru a scrie istorie în 1 000 de cuvinte.
Este iniţiativa inedită a Alianţei pentru Centenar în parteneriat cu administraţiile locale din cele două state. Timp de două luni, participanţii vor traversa Carpaţii şi Prutul şi vor descoperi locurile semnificative pentru Marea Unire şi Primul Război Mondial.
Marşul Centenarului începe din Alba-Iulia, Cetatea-simbol, la 1 iulie, iar destinaţia finală va fi Chişinăul, la 1 septembrie. Traseul este alcătuit din 11 etape a câte 5 zile, se arată într-un comunicat de presă al Platformei unioniste „Acțiunea 2012”.
Pe parcursul celor două luni, participanţii vor scrie despre istoria locurilor, iar notiţele lor vor fi cuprinse într-o publicaţie viitoare denumită „Note Civice".
„Conceptul a pornit de la faptul că Alexandru Marghiloman în ale sale „Note politice" a vorbit în aproximativ 1 000 de cuvinte despre zilele premergătoare Unirii Basarabiei cu România. Noi vrem să consfinţim „notele civice", în care toţi participanţii vor vorbi despre zilele în care au mărşăluit şi despre frumuseţea locurilor. Este un marş despre oameni, locuri şi istorie. Duminică, 1 iulie, la ora 20:00, câte un reprezentant din fiecare localitate din România şi Republica Moldova va aprinde o flacără tricoloră în faţa Catedralei din Alba Iulia. Flacăra va fi apoi purtată pe jos de către tineri de pe ambele maluri ale Prutului prin toate locurile simbolice pentru Marea Unire”, a declarat George Simion, preşedinte „Acţiunea 2012”.
Cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie pe site-ul www.unire2018.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă