22:21:10 25.04.2024
Stiri

Alexandru Tănase, mesaj pentru Maia Sandu care a solicitat amânarea ședinței CC: „Declarații rupte de realitate”

Politică 13.12.2016 11:17 Vizualizări3441 Autor: Ziarul National
Alexandru Tănase, mesaj pentru Maia Sandu care a solicitat amânarea ședinței CC: „Declarații rupte de realitate”


UPDATE 12.19 // Curtea Constituțională va anunța verdictul în cazul validării rezultatelor alegerilor prezidențiale astăzi, la ora 16.00.

Curtea Constituțională examinează astăzi raportul Comisiei Electorale Centrale (CEC) cu privire la alegerile prezidențiale din R. Moldova și urmează să decidă dacă va valida sau nu rezultatele scrutinului care îl anunță pe socialistul Igor Dodon câștigător.

Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, le-a oferit cuvântul cu îngăduință președintelui CEC, Alina Russu, și reprezentantului lui Igor Dodon, deputatul Vladimir Țurcanu. Atunci când a venit rândul reprezentantului Maiei Sandu, Tănase a ținut să-i facă mai multe observații.

Mai întâi, Tănase a spus că a reușit să vadă în presă nemulțumirea exprimată de Maia Sandu, care a solicitat amânarea ședinței de astăzi a CC pentru mâine. Președintele Curții a calificat aceste declarații „fără temei” și „rupte de realitate”, adăugând că fiecare își stabilește prioritățile și sugerând că Maia Sandu a ales să plece peste hotare, deși partidul pe care îl conduce a fost informat „cu cinci zile în urmă” despre ședința de astăzi a Curții Constituționale.

Mai apoi, Alexandru Tănase l-a întrebat pe reprezentantul Partidului „Acțiune și Solidaritate” de ce a depus abia astăzi-dimineață o contestație pe 30 de pagini, deși a avut la dispoziție două săptămâni s-o facă, după respingerea contestațiilor de către instanțele de judecată. Potrivit președintelui CC, Înalta Curte poate să „respingă” această contestație, „nici să nu se uite la ea”, dar totuși a acceptat-o.

Juristul PAS a declarat că nu au depus contestația anterior, pentru că au așteptat verdictul CSJ în dosarul Diaspora, fiindcă „argumentele sunt interdependente”. Acesta a amintit că peste 4 000 de cetățeni de peste hotare nu și-au putut exercita dreptul la vot din cauza epuizării numărului buletinelor de vot, iar CEC și-a declinat competența de a examina aceste contestații care au ajuns la CC. Unele calcule efectuate de experți arată că, dacă la cele 18 secții de vot din străinătate nu se terminau buletinele de vot, la proces puteau să participe încă circa 20 de mii de alegători.

Alina Russu, președinta CEC, a confirmat că 4 031 de cetățeni din diasporă au depus contestații, afirmând că peste 3,5 mii dintre aceștia sunt înscriși în Registrul alegătorilor din R. Moldova.

PAS a mai amintit de transportarea organizată a alegătorilor din Transnistria la urne, declarând că poliția nu a intervenit pentru a curma ilegalitățile, dar și de implicarea bisericii în campania electorală, de cazuri de vot multiplu, de pliantele denigratoare la adresa Maiei Sandu, de minciunile privind cei 30 de mii de sirieni etc.

Potrivit CEC, dacă în primul tur al scrutinului prezidențial au votat 6 694 de transnistreni, pe 13 noiembrie au ajuns la urne 16 728 de cetățeni din stânga Nistrului.

Reprezentantul lui Igor Dodon, socialistul Vladimir Țurcanu, a declarat că în cadrul alegerilor prezidențiale „nu au fost înregistrate fraude” și a solicitat validarea rezultatelor scrutinului și a mandatului de președinte al fostului său șef de partid.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md