16:19:44 29.03.2024
Stiri

Al doilea stat mămăligar omologat

Politică 04.03.2018 13:00 Vizualizări2015 Autor: Ziarul National
Al doilea stat mămăligar omologat


Trustia, elegii politikoase

Faptul că 64 de deputați, inclusiv vreo șase socialiști, ai parlamentului statal sunt cetățeni români l-a bulversat pe vecinul meu de stânga, Ruslan Colesovnazadov, mai ceva decât furtul miliardului. Căci unde nu se fură, la urma urmei? Bine că au reușit!

Poate ne-a pica și nouă câte ceva! – judeca el la rece. Dar să-ți trădezi cetățenia, să juri credință altui stat mămăligar e preadetot! E cum ai jura devotament la două femei! Cum să le rămâi credincios concomitent? Mai ales că România vrea să înghită republicuța noastră molotovenească cu tot cu Dodon. Încrederea lui Colesovnazadov în statalitate a început să se topească mai repede decât calota glaciară la polurile nord și sud și pe vârfurile munților. Abia acum a conștientizat el în deplină măsură pericolul încălzirii globale. Statalitatea se poate evapora pe nesimțite sub razele fierbinți ale românismului, ca gheața de pe terra sub razele înflăcărate ale soarelui. Și aceasta se poate întâmpla chiar mâine. Căci nu se știe câți cetățeni români s-au aciuat în guvern și la președinția socialistă, dar e greu de crezut că mai puțini decât în parlament. Cinci din șase membri ai Curții Constituționale sunt cetățeni români, care pot întoarce oricând oiștea carului statal în direcția cerută de București. După o noapte de nesomn, de analiză obiectivă a conjuncturii familiale și circumstanțelor geopolitice, Colesovnazadov a decis să meargă la consulatul român să depună și el cerere de cetățenie. Are acest drept, bunicul său din Breansk a fost, în perioada interbelică, cetățean român. Va trebui să învăț câteva cuvinte românește, a oftat Colesovnazadov.

A adormit iepurește și l-a visat pe Băsescu, cu lulea, și pe Andreea Marin, intrând pe ușă cu o cutie mare pe care scria „Surprize, surprize”. „Velcom tu Rumenia”, - i-a spus Băsescu. Acum stau și mă gândesc la soarta grea a lui Colesovnazadov, cum va învăța bietul românește, dacă de treizeci de ani de când suntem vecini a fost capabil să însușească doar două cuvinte. „Măi, - îmi spune el, - davai noroc!”

Al vostru hohențolern, tulnic, Ion Buraga


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md