20:33:16 18.04.2024
Stiri

Adevărul cutremurător despre Harry. A făcut-o abia acum la 20 de ani de la moartea...

Monden 17.04.2017 16:32 Vizualizări2841 Autor: Ziarul National
Adevărul cutremurător despre Harry. A făcut-o abia acum la 20 de ani de la moartea... Sursa: libertatea.ro


Prințul Harry a confirmat că a apelat la un terapeut și la box pentru a trece peste decesul prințesei Diana. A luat această decizie la 20 de ani după pierderea mamei sale.

Într-un interviu acordat pentru The Telegraph, prințul Harry a povestit cât de greu i-a fost să treacă peste pierderea mamei sale o la vârstă fragedă și cum a decis să apeleze la un terapeut 20 de ani mai târziu.

Cel mai mic fiu al prințului Charles și a prințesei Diana spune că timp de 20 de ani a refuzat să vorbească despre moartea mamei sale și și-a refulat orice fel de durere provocată de acel moment tragic, în ciuda sfaturilor fratelui său mai mare.

„Mi-am băgat capul în nisip”

„Felul meu de a trece peste moartea mamei a fost să-mi bag capul în nisip și să refuz să vorbesc despre ea, spunând că la ce m-ar ajuta asta, oricum nu o aduc înapoi”, a povestit prințul care spune că era „un tânăr tipic de 20-25-28 de ani care trecea prin viață spunând că aceasta este grozavă și perfectă”.

„Apoi am început să vorbesc puțin despre asta și dintr-o dată toată durerea pe care nu am procesat-o până atunci a ieșit la suprafață și mi-am dat seama că sunt foarte multe lucruri cu care trebuie să mă confrunt”, a mai spus Harry.

Prințul William l-a trimis la terapeut

Atunci când a înțeles ce se întâmplă de fapt a mers la fratele său mai mare, prințul William, care i-a spus că trebuie să facă ceva: „Chiar trebuie să te confrunți cu asta. Nu este posibil să crezi că nu te-a afectat cu nimic”. Soluția a fost apelarea la un terapeut.

Iar pentru a scăpa de agresivitatea care s-a adunat în el a apelat la box. „În timpul acelor ani în care mă închisesem în mine am apelat la box pentru că toată lumea îmi spunea că este bun pentru mine și pentru a elibera agresiunea care se acumula. Și într-adevăr m-a salvat pentru că de multe ori simțeam nevoia să dau un pumn cuiva”, a mai povestit prințul Harry.

Întrebat dacă a apelat la psiholog după experiența din Afganistan, Harry a spus că nu a fost cazul. „Eu nu am fost unul dintre acei tipi care au trebuit să-și vadă cel mai bun prieten explodând lângă ei și trebuiau să-i aplice un garou la ambele picioare. Din fericire, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am fost unul dintre acei oameni”, a mărturisit prințul Harry care a fost pilot de elicopter în Afganistan.

Harry a oferit interviul pentru The Telegraph în cadrul acțiunii Heads Togheder pe care o sprijină alături de fratele și cumnata sa, ducii de Cambridge. Această campanie promovează sănătatea mintală și nevoia acesteia pentru populație.

În luna august a acestui an se vor împlini 20 de ani de la moartea prințesei Diana, mama prinților William și Harry.

Prințesa Diana a murit în 1997, într-un accident de mașină în Paris. La momentul acela, Harry avea 12 ani, iar William 15. De atunci, Harry s-a implicat activ în munca caritabilă a mamei sale, deși recunoaște că nu s-a modelat, în mod conștient, după prințesa Poporului.

„Îmi place ce fac, dar nu fac lucrurile astea pentru că simt că mama ar vrea să le fac”, a explicat roșcovanul familiei regale britanice, încercând să lase de înțeles că le face pentru că vrea el. „Știu că am luat multe părți din mama mea. Fac o grămadă de lucruri, pe care, probabil, și ea le-ar fi făcut”, a mai spus acesta.

Sursa: libertatea.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md