10:15:22 19.04.2024
Stiri

Adevărata cauză a morții CRIMINALULUI în serie Charles Manson

Știri 14.12.2017 17:20 Vizualizări1521 Autor: Ziarul National
Adevărata cauză a morții CRIMINALULUI în serie Charles Manson sursa: google.ro


Criminalul în serie Charles Manson, care a murit pe 19 noiembrie, suferea de cancer la colon și a intrat în stop cardiac și insuficiență respiratorie, care i-au cauzat moartea, potrivit certificatului de deces al acestuia.

Charles Manson a murit pe 19 noiembrie într-un spital din California, la vârsta de 83 de ani. La acel moment, s-a comunicat că acesta a murit din cauze naturale, însă potrivit certificatului de deces publicat de TMZ, un stop cardiac, insuficienţa respiratorie şi cancerul de colon au fost cauzele morţii criminalului.

Potrivit Associated Press, corpul neînsufleţit al lui Charles Manson încă nu a fost înhumat, din cauza unei dispute în privinţa averii sale. Până acum, trei părţi susţin că au drept de moştenire asupra averii criminalului, inclusiv un bărbat care susţine că este nepotul lui Manson.

În anii 1960, Charles Manson a înfiinţat un cult religios, alcătuit din evadaţi şi eretici, denumit „Manson Family”. În vara anului 1969, el le-a cerut celor mai tinere dintre admiratoarele sale să ucidă şapte persoane. Procurorii americani au spus că acele crime au fost comise în cadrul unui plan mai amplu, ce viza declanşarea unui „război rasial” în Statele Unite.

Mai mulţi membri ai cultului au înjunghiat-o mortal, cu 16 lovituri de cuţit, pe actriţa Sharon Tate, în dimineaţa zilei de 9 august 1969. Sharon Tate, însărcinată în opt luni şi jumătate, era soţia regizorului Roman Polanski. Adepţii cultului au ucis în acea dimineaţă alte patru persoane - prin înjunghiere sau împuşcare - în reşedinţa actriţei Sharon Tate.

În noaptea următoare, grupul condus de Manson a pătruns în reşedinţa soţilor Leno şi Rosemary LaBianca, patronii unui lanţ de băcănii, i-au înjunghiat mortal pe cei doi şi au folosit sângele victimelor pentru a scrie pe pereţii casei şi pe uşa frigiderului mesaje precum „Rise” („Ridică-te”), „Death to Pigs” („Moarte porcilor”) şi „Healter Skelter” - un mesaj conţinând o greşeală de ortografie, ce face referire la cântecul ”Helter Skelter” al trupei The Beatles.

După ce a fost prins, Charles Manson a primit pedeapsa cu moartea, însă nu a fost executat, deoarece sentinţa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, după ce Curtea Supremă din California a declarat că pedeapsa capitală nu este constituţională în acest stat american.

Următorul film al lui Quentin Tarantino, al cărui titlu de lucru este „#9”, va fi lansat pe 9 august 2019, dată care coincide cu împlinirea a 50 de ani de când Charles Manson a ucis-o pe actriţa Sharon Tate.

Încă nu a fost dezvăluită distribuţia filmului, însă sunt vehiculate nume ca Brad Pitt, Leonardo DiCaprio şi Margot Robbie.

Acesta va fi primul film la care Tarantino nu va colabora cu Harvey Weinstein, producător aflat în centrul scandalului sexual de la Hollywood.

Sursa: news.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md