04:25:23 19.04.2024
Stiri

ACHIZIȚII // Dulapuri metalice, safeuri și sistem împotriva ATACURILOR din exterior la Parlament

Politică 11.01.2017 12:00 Vizualizări2552 Autor: Ziarul National
ACHIZIȚII // Dulapuri metalice, safeuri și sistem împotriva ATACURILOR din exterior la Parlament


Parlamentul și-a propus să facă multe achiziții în anul 2017, fiind vorba de o listă de aproape 80 de bunuri și servicii.

Cumpărăturile de milioane se referă atât la buna funcționare a Legislativului, cât și la asigurarea securității deputaților în cazul „unui atac din exterior”, dar și la confortul acestora.

În luna ianuarie, de exemplu, Parlamentul va anunța concursuri pentru a cumpăra servicii de pază pentru parcarea auto, mărfuri de uz gospodăresc, materiale de construcții, produse chimice de curățat, apă potabilă îmbuteliată, servicii de spălătorie pentru cantină, mărfuri electrice, dar și suvenire sau… „macheta voluminoasă a clădirii Parlamentului”, dulapuri metalice și safeuri.

Printre achizițiile care urmează a fi efectuate de Parlament în 2017 se mai numără un sistem de monitorizare a securității și altul de „asigurare a securității împotriva atacurilor din exterior”, după ce în 2016 în clădirea Legislativului au fost instalate geamuri antiglonț.

Tot în acest an, vor fi cheltuiți bani publici pentru aparate de cafea, ceainice electrice, mobilier nou pentru cantina Parlamentului, notebook-uri, imprimante, dar și o nouă pagină web a instituției.

În 2017, Parlamentul va cumpăra și documentația de proiect pentru reparația capitală a clădirii din str. Sfatul Țării nr. 37.

Bugetul total al Parlamentului R. Moldova pentru anul curent este de peste 127,3 milioane de lei, cu 9,2% mai mult ca în 2016. Cheltuielile de personal se vor ridica la 78,873 de milioane de lei, pentru bunuri și servicii – la peste 20,5 milioane de lei, prestații sociale – 8,449 de milioane de lei, mijloace fixe – 12,375 de milioane de lei, stocuri de materiale circulante – peste șapte milioane de lei.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md