16:32:24 28.03.2024
Stiri

Acest om de afaceri pune autorităţile chineze pe JAR

Știri 24.04.2017 20:01 Vizualizări2393 Autor: Livia Grecu
Acest om de afaceri pune autorităţile chineze pe JAR sursa: google.ro


Instalat în Statele Unite, Guo Wengui şi-a multiplicat dezvăluirile explozive privind serviciile de securitate ale Chinei. Inclusiv cele vizând lupta pentru putere dintre cei mai înalţi responsabili ai ţării.

În vârstă de 50 de ani, Guo Wengui, un magnat al imobiliarelor, este omul pe care Beijingul şi-ar dori să-l reducă la tăcere. Anchetat în China, omul de afaceri a aflat acum că autorităţile ţării sale vor să-l aresteze, cerând, în acest sens ajutorul Interpolului.

Când a părăsit China, în urmă cu trei ani, Guo era cunoscut în special pentru hotelul Pangu, un adevărat palat de şapte stele construit, sub formă de torţă, lângă stadionul Jocurilor Olimpice din Beijing. Terenul extrem de convenabil a fost obţinut ca urmare a unei „lovituri de teatru”: arestarea pentru corupţie a viceprimarului capitalei chineze, care s-a opus proiectului lui Guo Wengui.


La mijlocul săptămânii trecute, omul de afaceri urma să dea un interviu de trei ore filialei chineze a postului de radio Voice of America. Dar emisiunea a fost întreruptă după mai puţin de o oră, ceea ce a inflamat, pur şi simplu, blogosfera chineză, în pofida unei cenzuri uriaşe. „Nu e decât începutul”, a reacţionat Guo Wengui pe Twitter.

El a promis că va „transmite presei” documente aflate în posesia sa privind bunurile din străinătate ale liderilor chinezi, precum şi înregistrări video compromiţătoare la adresa acestora.

În acest context, China a lansat o contraofensivă în propriile mijloace de informare în masă, dar şi pe YouTube, unde a apărut, printre altele, un filmuleţ suprarealist, potrivit cotidianului Le Temps, cu mărturia în faţa anchetatorilor chinezi a lui Ma Jian.

Ma Jian, fost şef al contraspionajului chinez şi fost adjunct al Ministerului de securitate a statului, este investigat începând din 2004 şi aşteaptă începerea procesului. Arestarea lui l-a determinat pe Guo Wengui, un apropiat, să plece din China.

În respectiva înregistrare, fostul spion al regimului recunoaşte că a primit milioane de dolari de la omul de afaceri pentru tot felul de favoruri, de la interceptări telefonice a unui rival, până la intimidarea jurnaliştilor sau a întreprinzătorilor.

Guo Wengui a respins categoric aceste afirmaţii. Dimpotrivă, a susţinut magnatul, contraspionajul l-a cooptat pentru diferite servicii. Iar hotelul Pangu, unde „agenţi au lucrat în echipe” s-a aflat sub supravegherea securităţii statului, a declarat Guo pentru Mingjing News.

Greu de spus dacă omul de afaceri este sincer sau nu, dar acest scandal sugerează derivă organelor chineze de securitate şi ferocitatea luptei pentru putere din interiorul regimului.

Bănuit de colaborare cu un fost şef al contraspionajului, Guo Wengui a denunţat, la rândul lui, faptele de corupţie ale lui Fu Zhenghua, unul dintre viceminiștrii securităţii publice, marele rival al securităţii de stat, adică spionajul.

Pe scurt, omul de afaceri îl acuză pe Fu Zhenghua că l-a persecutat pe şeful serviciului de contra-spionaj din cauza dosarelor acumulate de acesta din urmă pe numele diferiţilor lideri chinezi în 18 ani de muncă.

Mai mult, Guo Wengui afirmă că acelaşi Fu Zhenghua a angajat împotriva familiei sale şi a angajaţilor hotelului Pengu o operaţiune de o brutalitate nemaiîntâlnită. Scopul fiind obţinerea a 50 de milioane de dolari şi informaţii legate de alt personaj cheie al actualei echipe aflată la putere în China, Wang Qishan. Totul, în schimbul unei garanţii de securitate.

De precizat că în toate intervenţiile lui, Guo Wengui a evitat să vorbească despre regimul comunist, el denunţând exclusiv „nebunia” unor responsabili ai organelor de securitate, precum Fu Zhenghua, investit cu largi prerogative în cadrul luptei împotriva corupţiei, menționeză Le Temp.

Sursa: incomemagazine.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md