Stiri

A ars o grădiniță din Căușeni: „120 de copii rămân pe drumuri”

Social 10.10.2013 17:06 Vizualizări1091
 A ars o grădiniță din Căușeni: „120 de copii rămân pe drumuri” zelenopol.net

Grădinița din satul Săiți, raionul Căușeni, a ars aproape în întregime în dimineața zilei de azi. Primarul satului, Valeriu Musteață, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că grădinița a ars în proporție de 90%.

„E distrusă complet, acoperișul a ars, tavanul a căzut, iar înăuntru e Doamne ferește! Au rămas copiii pe drumuri, e imposibil să mai facem ceva. E o tragedie enormă pentru satul nostru”, a spus întristat primarul. Acesta a afirmat că o comisie specială a investigat cazul, iar primele concluzii sunt că instituția a ars din cauza unui scurtcircuit. „Este o clădire foarte veche. A fost dată în exploatare încă în anul 1967. O aripă a ei este complet distrusă. Ce putem face acum este să ne ocupăm de grupa mare, de cei 24 de copii, ca să-i pregătim de școală”, a spus primarul.

Potrivit serviciului de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, au ars în întregime 1 300 de metri pătrați din acoperiș. Pompierii au fost alertați de paznicul grădiniței, în jurul orei patru dimineața. „La fața locului s-au deplasat două autospeciale și șapte pompieri. Au luptat cu flăcările aproape două ore”, a declarat Diana Țurcan de la serviciul de presă al instituției.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit din cauza incendiului. Deocamdată, nu se știe dacă se vor găsi posibilități pentru ca acei 120 de micuți din sat să frecventeze o instituție preșcolară.

Autor: Tatiana Scutaru
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.17 1 USD 17.67 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri